Pribegi în țări străine

The prodigal son

 

Revin astăzi la Fiul Risipitor cu o meditație mai scurtă, care se referă la perioada petrecută de  fiul aventurier în țara îndepărtată.

Plecat să-și trăiască viața ,,pe cont propriu’’ să-și facă un nume, să experimenteze, să guste din plăcerile vieții, să ,,trăiască viața’’ ajunge la faliment, ajunge ,,să moară”. Falimentul tânărului este prezentat de Domnul Isus într-o imagine care, cu siguranță, i-a scandalizat pe cei din audiență: tânărul a ajuns îngrijitor la porci, tânjind după hrana acestora. Pentru audiența evreiască, aceste animale erau necurate și era de neconceput ca un evreu să fie asociat cu ele, indiferent de forma în care s-ar fi întâmplat aceasta. Prin chiar această asociere, Domnul Isus le atrage atenția asupra dramatismului situației acestui fiu risipitor, dramatism față de care, din păcate, cei mai mulți reacționează invocând spiritul dreptății nu al compasiunii.

Într-o cultură teologică care recompensează neprihănirea și amendează fărădelegea, comentariile față de această situație erau probabil ceva în genul: Așa îi trebuie! E clar: Dumnezeu l-a pedepsit pentru neobrăzarea lui! Cine a mai auzit ca un fiu să-și ceară moștenirea cât tatăl mai este încă în viață? Mai că nu i-a zis: Mori odată! Uite că Dumnezeu nu doarme, i-a dat ce-a meritat.Probabil că Domnul Isus a mizat pe aceste reacții pentru a ,,construi’’ climatul propice detonării adevăratei bombe: reacția tatălui la întoarcerea fiului.

Până atunci însă, să mai privim la viața acestui fiu risipitor în care sunt reflectate trăiri pe care puțini le recunosc și mai puțini le mărturisesc și chiar și mai puțini se pocăiesc de ele, ajungând să experimenteze o necesară restaurare. Fără ea, experiența rătăcirii, continuă, risipirea adâncindu-se cu fiecare clipă petrecută ,,departe de casă’’.

Autorul cărții menționate în prima meditație face o descriere penetrantă a situației ,,risipirii’’ din ,,țara îndepărtată’’:

,,Ce s-a întâmplat cu fiul în țara îndepărtată? Dincolo de toate consecințele de oridin material sau fizic, care sunt consecințele interne ale părăsirii casei părintești? Secvențialitatea evenimentelor este destul de previzibilă. Cu cât plec mai departe de locul unde se află Dumnezeu cu atât este mai dificil să au vocea care mă dezmiardă ca ,,preaiubit’’ și cu cât aud acea voce mai puțin cu atât sunt mai prins în mreaja puterii manipulative a lumii. Se întâmplă ceva de genul: nu mai sunt sigur că mai am siguranța casei și îi observ pe ceilalți care par o duce o viață mai bună decât a mea. Mă mir cum reușesc ei să obțină ce au. Încerc din greu să mă fac plăcut, să ating succesul, să fiu recunoscut. Când eșuez, mă îngrijorez că alții vor fi geloși și mânioși față de mine. Devin suspicios și defensiv și se accentuează teama că nu voi obținea ceea ce îmi doresc atât de mult sau voi pierde chiar și ceea ce am. Prins în această încâlceală de nevoi și dorințe ajung să nu-mi mai cunosc propriia motivație. Mă simt victmizat de mediul în care trăiesc și neîncrezător în ceea ce spun sau fac ceilalți. Întotdeauna alert, îmi pierd libertatea interioară și încep să împart lumea în cei care sunt de partea mea sau împotriva mea. Mă întreb dacă îi mai pasă cuiva cu adevărat. Încep să caut validări ale suspiciunilor mele și oriunde ajung le văd și spun: Nu poți avea încredere în nimeni! Și atunci mă întreb dacă m-a iubit cineva vreodată cu adevărat. Lumea din jurul meu se întunecă. Inima devine grea. Trupul este plin de amărăciune. Viața mea își pierde sensul. Ajung un suflet pierdut’’.

În fața acestei reflecții mă întreb câți dintre noi au trecut, fie chiar și episodic, prin astfel de experiențe? Mă întreb câți încă mai pribegesc în țări îndepărtate îndoindu-se că sunt iubiți de Tatăl care încă așeaptă în poartă cu ochii ațintiți în zare…Să nu risipim ocazia. Suntem iubiți, dacă nu de lume, cu siguranță de Tatăl, atât de mult încât și-a trimis fiul preaiubit în căutarea noastră.

Advertisements

Să nu risipim întoarcerile…

 Rembrandt van Rijn The return of the prodigal son- The Hermitage, St. Petersburg


Rembrandt van Rijn
The return of the prodigal son- The Hermitage, St. Petersburg

Cu ceva timp în urmă un prieten mi-a oferit o carte scrisă de unul din autorii mei preferați: Henri Nouwen. Cartea este o meditație pe marginea pildei ,,Fiului Risipitor’’, pornind de la celebra pictură a lui Rembrandt și intersectând experiența personală cu cea a pictorului și a personajelor pildei.

Lecturarea cărții s-a dovedit a fi nu numai un exercițiu plăcut dar și o provocare la o examinare a propriei înțelegeri și experiențe a acestei imagini a dragostei lui Dumnezeu. De obicei, în mediul credincioșilor evanghelici, la această pildă se face referire în contextul evangheizării, al experienței convertirii sau, în cazuri mai rare, atunci când intervine osificarea în legalism și asocierea se face în acest caz, așa cum este normal, cu fiul cel mare. Privind mai îndeaproape la anumite elemente, am ajuns la concluzia că semnificația acestei pilde poate oferi aplicații cu utilizare mult mai amplă și cu o frecvență mult mai susținută.

Voi recapitula istoria oferită de Domnul Isus, fragment cu fragment, și pe măsură ce voi înainta voi face și câteva observații asupra unor elemente ale acestei întâmplări care, nu trebuie uitat, era aproape de neconceput în realitatea acelor locuri și timpuri, dar se petrece cotidian în contextul contemporan, încercând să identific elementele în care experiența noastră ne asociază cu aceste personaje.

„Un om avea doi fii. Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: „Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.” Şi tatăl le-a împărţit averea. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea ducând o viaţă destrăbălată’’.

Tatăl a doi fii este abordat de cel mai tânăr dintre fii cu o cerere neobișnuită și nemaiîntâlnită: să-și primească partea de avere. Un asemenea lucru, așa cum notează și Kenneth Bailey, un cercetător al Scripturilor care a petrecut 15 ani în satele izolate din Orientul Apropiat, pentru a capta cultura din timpul Domnului Isus, era cu totul neobișnuit. Cultura locului permitea împărțirea moștenirii la moartea tatălui și fiul cel mai mare, întâiul născut, era cel care dispunea, în calitate de moștenitor principal, executarea acestor operațiuni.

Având în vedere acest aspect, practic, fiul cel mic, îi comunică tatălui său că este timpul să moară. Chiar dacă nu îi dorea moartea, dorința de a primi ceea ce credea că i se cuvine era mai puternică de aceea de a-și vedea tatăl în viață. De fapt, îndată ce primește ceea ce a cerut, convertește totul în bunuri mobile, probabil bani și pleacă departe de casă.

O să fac câteva observații la acest punct. În primul rând, acest tânăr impetuos, este frământat de neliniști și dorințe care demonstrează starea sa de nemulțumire față de starea existentă acasă. De la această nemulțumire pornește planul său care este de cele mai multe ori, planul nostru al tuturor: voi rezolva lucrurile pe cont propriu. Este ceea ce au făcut Adam și Eva și este ceea ce facem și noi aproape în fiecare zi.

Nemulțumiți de starea curentă, de casa în care locuim, de oamenii care ne înconjoară, de lucrurile pe care le avem, de statutul pe care îl avem, de prețuirea ce ne este oferită, îi cerem lui Dumnezeu, partea de moștenire și îl eliminăm din soluție. Vrem doar ceea ce credem noi că putem folosi și în rest…o luăm pe cont propriu.Cu alte cuvinte, îl vrem pe Dumnezeu cât mai departe dacă nu cumva…mort.

Domnul Isus ne spune că acest tânăr, nu după multe zile, a strâns totul și a plecat într-o țară îndepărtată. În grabă, atras de perspectiva pe care și-o imaginase, iluzorie, cel puțin la acest punct, tânărul împachetează totul, luând acest capital ca punct de pornire al unei noi vieți și punând o distanță apreciabilă între el și familia sa, între trecutul și viitorul său, între rutină și aventură, între familiar și necunoscut.

Nu vi se pare cunoscut scenariul? Adam și Eva vă sună familiar? Dar propria experiență? Nu regăsiți nici un elemnt comun? Așadar, independență, autodeterminare, iluzii, dorința succesului imediat, plăcerile…aspecte care se regăsesc în viața noastră și în care ne regăsim fiecare. El ne determină să ,,strângem totul’’ și să plecăm către tărâmuri noi, necunoscute, dar tot mai departe de casă și mai ales, departe de Dumnezeu. Unde ești astăzi? Ești ,,acasă”, în brațele tatălui, bucurându-te cu El?

Va urma…

Citirea contemplativă.

ignatian-spiritual-exercises-and-retreats_m1

Isus i-a zis: ,,Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea?“ Luca 10:26

Dicționarul Explicativ al Limbii Române definește contemplarea ca fiind acțiunea de ,, a privi lung și cu admirație’’ , dar și ,,a gândi mult și profund (asupra unui lucru); a cugeta; a medita; a reflecta; a chibzui’’. În cele din urmă chiar și prima parte a definiției este folositoare argumentului pe care doresc să-l prezint pentru încurajarea folosirii cititului ca și practică spirituală, o practică cât se poate de necesară maturizării noastre din punct de vedere spiritual.

Sunt conștient de faptul că nu toți găsesc plăcere în citit și admit că acest aspect nu reprezintă un păcat major sau o piedică fundamentală în dezvoltarea spirituală. Dar mai sunt și convins că noi toți recunoaștem că adesea nevoiți să facem lucruri care nu ne plac dar, motivați fiind de utilitatea lor ne străduim să le facem.  Așa cum o să vedeți, citirea contemplativă vine cu o ofertă încurajatoare chiar și pentru cei ce nu au o pasiune pentru citit.

Așadar, citirea contemplativă…o practică veche ce își are rădăcinile în paginile Scripturilor. Probabil că cel mai clar sfat legat de citirea contemplativă este adresat de Dumnezeu lui Iosua: ,,Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune’’. (Iosua 1:8) După cum se poate observa, avem un cuvânt comun în acest sfat și în definiția contemplării: a cugeta, sau a medita. Este o parte importantă a acestei practici și o să revin asupra ei.

Scopul acestei practici este reflectat într-o afirmație a apostolului Pavel: „Cuvântul este aproape de tine: în gura ta şi în inima ta.” (Romani 10:8) Cu alte cuvinte, scopul citirii contemplative este acela de ,,așeza’’ ceea ce citim în inima noastră (în centrul personalității noastre) și apoi în gura noastră. Sensul acestei afirmații poate fi acceptat deopotrivă, atât sub aspect literal cât și metaforic. Cu alte cuvinte, putem să citim cu voce tare, folosindu-ne capacitatea vocală și astfel, ne folosim glasul pentru a articula gândurile exprimate în formă scrisă. Pe de altă parte, poate fi vorba și despre o formă proclamativă. Ceea ce ,,adunăm’’ în inima noastră este exprimat apoi în exterior sub forma atitudinilor, acțiunilor sau cuvintelor.

Cea mai cunoscută formă de sistematizare a acestei practici este cea inițiată și practicată încă de la începuturile secolului al V-lea de către călugării benedictini și întitulată Lectio Divina. Practic, este vorba despre patru aspecte ce trebuie urmărite în această citire, toate cu scopul de a oferi nu doar o experiență în care este acumulată informație sau destindere intelectuală ci o experiență spirituală transformatoare. Aspectele în cauză sunt: lectio, meditatio, oratio si contemplatio, adică, citire, meditație, rugăciune și contemplare.

În mare măsură, rezultatul urmărit este cel exprimat de Apostolul Pavel în rugăciunea sa pentru credincioșii din Efes: ,,[…]mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui şi să vă lumineze ochii inimii ca să pricepeţi […]” (Efeseni 1:17-18).

Așadar, în contextul unei lumi inundate de informații, de zvonuri, de bârfe, de oameni ce vor atenția noastră, de voci ce se vor auzite, cum vom discerne ce vine din partea lui Dumnezeu, ce va zidi, ce va demola? Cred că citirea contemplativă a Sfintelor Scripturi, meditarea asupra lor, interiorizarea lor, rugăciunea informată de acestea și proclamarea lor în viața cotidiană este ceea ce trebuie să facă credincioșii interesați în creșterea și maturizarea lor spirituală.

În cadrul primei etape, citirea, textul este de dimensiuni mai reduse decât atunci când se citește cu scopul citirii Bibliei într-un an. Fie că este vorba de citirea unui pasaj scurt, sau chiar a unui singur verset, accentul cade pe atenți și intensitatea cu care este citit. Este indicată citirea repetată a pasajului sau versetului, o primă citire pentru familiarizare iar următoarele pentru a da timp textului să treacă prin minte înspre inimă. Citirea se face într-un rit lent, cu atenție la imaginile pe care le sugerează cuvintele și cu atenție la ceea atrage atenția într-un mod special.

De exemplu, într-o astfel de ,,ședință’’ am citit Psalmul 3 și citindu-l de câteva ori, ceea ce îmi atrăgea de fiecare atenția, în mod special, era versetul 5: ,,Mă culc, adorm şi mă deştept iarăşi, căci Domnul este sprijinul meu’’. Reflectând asupra acestor cuvinte mi-am dat imediat seama că erau cuvinte prin care Dumnezeu vorbea unei nevoi cu care eu mă confruntam în acea perioadă și care îmi dădea o stare pronunțată de neliniște.

Etapa a doua este aceea a meditației. Spre deosebire de practica meditației asociată cu religii și filozofii ezoterice, scopul acestui exercițiu nu este golirea minții ci asocierea ideilor, emoțiilor, trăirilor cu mesajul Scripturii. În cazul menționat mai sus, imaginea unui om înconjurat de vrăjmași, cu urmăritori setoși de sânge pe urme, dar care poate să doarmă liniștit a fost una care m-a îndemnat să mă gândesc la situația mea. Fără să mă identific în toate aspectele cu David, autorul psalmului și protagonistul întâmplărilor evocate în el, am găsit suficiente elemente în care m-am regăsit: sentimentul amenințării, neliniștea în fața evenimentelor și a necunoscutului pe care îl prefigurau…dar, în mijlocul tuturor acestor emoții și ginduri, s-a conturat un sentiment al siguranței care venea din faptul că Dumnezeu era Cel care veghea asupra tuturor lucrurilor.

În etapa a treia, rezultatul meditației este transformat în rugăciune. Fie că este vorba despre o mărturisire, sau o cerere, ori o mulțumire, gândurile și emoțiile rezultate în urma citirii și personalizării, prin meditație, sunt transpuse în forma unei rugăciuni.

Etapa a patra este aceea contemplării sau aprofundării. Aici este locul în care intervine ascultarea, supunerea, transformarea. În cazul descris, transformarea a fost trecerea de la starea de neliniște la cea de încredere în Dumnezeu, în disponibilitatea Sa de a se îngriji de nevoile mele și de a-mi asigura viitorul. Astfel, am putut să fac o analiză obiectivă a situației și să-mi verific acțiunile, principiile și ascultarea, încredințându-i lui Dumnezeu consecințele.

Sper ca aceste informații să vă folosească și să vă convingă că nu citim doar cu mintea ci și cu inima, nu doar din datorie ci și din necesitate, nu doar pentru informare ci pentru transformare, conștienți că trăim cu orice Cuvânt care vine de la Dumnezeu.

Pentru minți iscoditoare!

Image

Cu vreo doi ani în urmă am fost provocat de un prieten să citesc câteva cărți legate de comunicare/predicare.(Dacă ar fi înțeles românește l-aș fi bănuit de intenții ascunse)

Așa cum știți, sunt foarte multe materiale disponibile și mi-a fost greu să aleg, având în vedere că nu este singura temă care solicită o informare atentă. Cu ajutorul lui și al altor prieteni am selectat câteva cărți care mi s-au părut folositoare. M-am gândit să vă prezintă câteva din ele și dvs. impreună cu idei/citate, care să vă dea o imagine a abordării subiectului.

Deep Preaching, by J. Kent Edwards

(http://www.amazon.com/Deep-Preaching-Creating-Sermons-Superficial/dp/0805446958/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1365085827&sr=8-1&keywords=Deep+preaching)

– O apreciere corectă a forței unei idei va aduce două contribuții seminficative la predica ta: – simplitate și focalizare, ambele conducând la un impact semnificativ.
,, Alcătuiește-ți predica în același mod în care un om de știință militar proiectează o rachetă: include elementele necesare ca încărcătura să atingă ținta dorită și elimină orice ar putea să o abată din traseu.”

Preaching that Connects, by Mark Galli and Craig Brian Larson

(http://www.amazon.com/Preaching-that-Connects-Mark-Galli/dp/0310386217/ref=sr_1_1?s=books&ie=UTF8&qid=1365086377&sr=1-1&keywords=preaching+that+connects)

– O predică bună ar trebui să se concluzioneze cu un singur lucru (idee) și ar trebui să-l putem exprima într-o singură propoziție.
– Fiecare predică are nevoie de un punct de vedere, un subiect suficient de general încât să-i preocupe pe toți ascultătorii dar și suficient de particular încât să aprindă curiozitatea.
– Dacă punctul de vedere comunică despre ce este vorba în predică, scopul predicii comunică ce va face ascultătorul ca răspuns la ceea ce a auzit.

( Cartea abundă în oferte de stiluri și indicații cu privire la folosirea ilustrațiilor și figurilor de stil. Autorii sunt predicatori și jurnaliști cu experiență. Mark Galli este editor pentru Christianity Today)

Communicating for a Change: Seven Keys to Irresistible Communication, by Andy Stanley and Lane Jones

(http://www.amazon.com/Communicating-Change-Seven-Irresistible-Communication/dp/1590525140/ref=sr_1_1?s=books&ie=UTF8&qid=1365086956&sr=1-1&keywords=preaching+for+a+change)

– Unii predicatori predau Biblia oamenilor, alții îi învață pe oameni Biblia când scopul ar trebuie să fie învățarea oamenilor cum să trăiască o viață care reflectă valorile, principiile și adevărurile Bibliei.

– Câteva întrebări care ar trebui puse de fiecare predicator înaintea fiecărei predici:
* Ce trebuie să cunoască? – Informație
* De ce trebuie să cunoască? – Motivație
* Ce trebuie să facă? – Aplicație
* De ce trebuie să facă? – Inspirație

– Fiecare predică trebuie privită ca o călătorie: pleci de undeva pentru a ajunge la o destinație. Care este destinația pe care vrei să o atingi în predica ta?

Missional Preaching: Engage Embrace Transform by Al Tizon

(http://www.amazon.com/s/ref=nb_sb_ss_i_0_15?url=search-alias%3Dstripbooks&field-keywords=missional%20preaching&sprefix=Missional+preac%2Cstripbooks%2C244&rh=i%3Astripbooks%2Ck%3Amissional%20preaching)

– Criza homiletică din bisericile noastre nu este o problemă de metodologie ci una de conținut.
– Predicile golite de misiune conduc la formarea unor credincioși goliți de vitalitate, energie și scop.
– Predica ,,misionară” se adresează oamenilor lui Dumnezeu fără să piardă din vedere lumea din jurul lor.

Sper ca rezultatele să fie vizibile nu în predicarea noastră ci în formarea biblică a celor ce ne ascultă!

Promisiuni cu efect declanșat la înviere.

iStock_000004153022Small

Privirea pe care noi o aruncăm acum asupra evenimentului învierii este una retrospectivă. Privim în urmă la un eveniment consumat și îl întoarcem pe toate părțile, pentru a extrage încurajări, învățăminte, sau îndemnuri. Nouă ne este acum mai ușor să vorbim despre înviere decât le-a fost celor care au asistat la moartea Domnului Isus și la îngroparea Lui. Eu au văzut trupul așezat în mormânt, au văzut sigiliul roman, au văzut garda așezată să păzească mormântul. Este impresionant însă faptul că atunci când Domnul Isus vorbește cu cei doi ucenici plecați către Emaus, în aceștia ardea inima în fața dovezilor că învierea nu era basm ci o promisiune împlinită.

În discursul de rămas bun, descurs redat în Evanghelia după Ioan (cap.14-17), Domnul Isus îi anunțase pe ucenici că se va întâmpla un lucru neobișnuit, chiar și pentru ei, care asistaseră la atât de multe minuni:,,Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi’’. Ioan 14:19

Anunțând despărțirea de ei, prin moarte și revederea lor, prin înviere, Domnul Isus face și câteva promisiuni cu privire la viitorul ucenicilor și al relației lor cu Mântuitorul:

,,Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe cari le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decît acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl şi ori ce veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul’’. Ioan 14:12-13

,,În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sînt în Tatăl Meu, că voi sînteţi în Mine, şi că Eu sînt în voi’’.Ioan 14:20

,,Când va veni Mîngîietorul, pe care -L voi trimete de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede dela Tatăl, El va mărturisi despre Mine. Şi voi deasemenea veţi mărturisi, pentru că aţi fost cu Mine de la început’’. Ioan 15:26-27

Așadar, ucenicii Domnului Isus, după moartea și învierea Sa, vor face lucrări mari, vor cunoaște comuniunea spirituală cu Tatăl și Fiul și vor mărturisi dragostea și lucrările Domnului Isus. Când Domnul Isus își asigură ucenicii că vor face lucrări mai mari decât ale Sale, este destul de dificit de imaginat că se poate întâmpla așa ceva. Dacă ne gândim la noi înșine și avem o imagine sănătoasă cu privire la noi înșine, ne este chiar mai greu să considerăm această promisiune ca fiind una ce ne vizează. Nu ne vedem făcând vindecări, înmâlțind pâini…înviind morți…Ce să mai spunem de a sfârși murind pe cruce?

Cred că Domnul Isus este însă foarte clar la ce fel de lucrări se referă: acele lucrări care îl proslăvesc pe Tatăl. Ce înseamnă a proslăvi? A ridica în slăvi, a lăuda, a atrage atenția asupra cuiva în mod apreciativ. Cu alte cuvinte, așa cum Domnul Isus a atras atenția nu asupra Sa însuși, ci asupra Tatălui, așa promite Domnul Isus că se va întâmpla cu oricine crede în El. Din acest punct de vedere, credincioșii din toate veacurile au ocazia să-L proslăvească pe Tatăl, până la capătul pământului, o misiune începută de apostoli și continuată de fiecare generație de credincioși.

A doua promisiune vizează cunoașterea care va conduce la o comuniune spirituală specială. Domnul Isus avea în vedere o legătură strânsă, o unire tainică, o coeziune intimă a ucenicilor cu Tatăl și Fiul, una care să reflecte comuniunea existentă în Sfânta Treime. Unii teologi cred că în această afirmație este vorba despre o ,,uniune’’, în care toți se contopesc într-o singură esență. În ce mă privește, eu cred că este vorba, mai degrabă, de o comuniune în care fiecare parte se bucură de cealaltă și produce bucurie celeilalte părți. Două persoane pot locui sub același acoperiș, pot mânca la aceeași masă, pot dormi în același pat și nu experimentează această bucurie, nu experimentează comuniunea. Ori de câte ori recunoaștem comuniunea Tatălui și a Fiului și căutăm să participăm în ea, vom fi făcuți părtași într-o relație specială cu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Pentru aceasta este însă nevoie de deschiderea noastră, supunerea noastră și sensibilitatea față de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.

Când credincioșii vor avea parte de experiențele amintite, a treia promisiune este o consecință a celorlalte două: vor deveni martori ai existenței, jertfei, învierii și lucrării Domnului Isus. Este o promisiune care, evident, se împlinește după înviere, și mai evident, după momentul în care Duhul Sfânt devine o prezență nemijlocită în viața ucenicilor. Priviți la reacțiile ucenicilor față de învierea, imediat după producerea evenimentului și chiar după arătarea Domnului Isus: temători, șovăielnici, dezorientați…Așa cum suntem și noi adesea. Promisiunea Domnului Isus s-a înmplinit însă și șovăielnicii ajung să moară pentru convingerile lor, temătorii să proclame cu îndrăzneală, dezorientații să descopere o viziune clară asupra vieții și destinului lor.

Toate aceste promisiuni sunt valabile și pentru noi! Nu trebuie decât să le facem loc în experiența noastră cotidiană. Dacă vom monitoriza cu atenție viața noastră vom observa ca apar nenumărate ocazii în care putem alege voia lui Dumnezeu și prin actul ascultării îl vom onora și proslăvi. De asemenea, prin cultivarea unei conversații susținute cu Sfânta Treime, mediată de Duhul Sfânt, Cuvântul Inspirat, rugăciune, meditație, solitudine și tot ceea ce ne ține conectați cu El, vom ajunge să-L cunoaștem tot mai mult pe Dumnezeu și să experimentăm viața veșnică (Ioan 17:3) Această viață va fi, cu siguranță, observată de cei din jur și va fi cea mai bună mărturie posibilă a naturii, vieții și lucrării Domnului Isus.

Interviu – Formarea Spirituală (Bruce Demarest)

I read his book ” Satisfy your Soul” a while ago and found it to be a very formative read. Worth your time!

Nu neglijați sufletul!

soulcare-banner-520px

,,Ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său’’? (Matei 16:26)

„Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua”. (Luca 10:41-42)

Viața spirituală…există o asemenea viață? Este oare existența noastră segmentată, permițând astfel de compartimentări? Cât de mult contează această dimensiune în economia existenței omului?

Indiferent de răspunsul pe care ni-l dăm la aceste întrebări, cei mai mulți vom admite că este o dimensiune în care trăim cu toții dar la care ne raportăm adesea diferit. Unii o ignoră cu desăvârșire….alții o consideră doar un segment al existenței și se ocupă de ea episodic, incidental, în funcție de conveniențe, tradiții sau alte considerente. Alții o caută cu consecvență, cu încrâncenare chiar. Dimensiunea spirituală face însă parte din realitatea existenței noastre și implicațiile ei se extind dincolo de viața pe care o trăim aici pe pământ.

Adesea suntem nemulțumiți de stările pe care le experimentăm și chiar dacă ignorăm efectul stărilor spirituale, ele determină starea noastră generală. De asemenea, la rândul lor, stările spirituale sunt afectate de restul experiențelor ce alcătuiesc ansamblul total al existenței noastre. Cu alte cuvinte, ne aflăm într-o situație a cărei complexitate depășește capacitatea noastră de a determina starea pe care ne-o dorim. Reacțiile sunt însă importante în fața unei asemenea realități. Unii adoptă fatalismul și indiferența. Alții consideră că un efort mai susținut poate aduce totuși rezultatul dorit.

Din nefericire, doar nemulțumirea față de starea existență și dorința pentru o stare diferită nu reprezintă și garanția pentru îmbunătățirea situației. Dimpotrivă, fără o direcție clară în vederea soluționării, fără determinare și fără o disciplină riguroasă, nemulțumirea și dorința pot genera stări de depresie, amărăciune și deznădejde. Din această cauză, o înțelegere adecvată a dinamicii vieții spirituale, rolul emoțiilor, informațiilor, legătura dintre ele, articularea coerentă a experienței de viață, identificarea, cu claritate, a realității în care ne mișcăm și adâncirea relației cu Duhul Sfânt, reprezintă elemente ce trebuie să ne preocupe și a căror utilizare trebuie să o deprindem și să o folosim. Pentru aceasta, trebuie să căutăm cu mai mare interes și consecvență acele activități în care ne permit să inițiem și să întreținem un contact consistent cu Dumnezeu și comunitatea credincioșilor.

Rugăciunea trebuie abordată în multiplele ei forme: spontană, regulată, individuală, comună, fiind o formă de comunicare care conectează nu doar oamenii cu Dumnezeu dar și oamenii între ei și lucru foarte important, inima și mintea unei persoane (vezi ce spune Apostolul Pavel). De prea multe ori, inima(emoțiile) și mintea(gândurile) unei persoane se detașează și distanțează una de cealaltă și de aici izvorește un conflict interior ce afectează nu doar echilibrul spiritual dar și pe cel relațional și chiar fizic adesea.

Un alt exercițiu important este cel al examinării personale regulate. Ignațius de Loyola, un teolog de la începutul secolului al XVI-lea, consideră că orice credincios serios și preocupat de starea sa spirituală ar trebuie să practice aceste exerciții de trei ori pe zi. Fiecare exercițiu are menirea de a verifica comuniunea cu Dumnezeu, alinierea la voia Sa, ascultarea de poruncile sale morale și legătura cu cei din jur. Desigur, mai sunt și alte aspecte care țin de viața spirituală pe care, probabil, le voi dezvolta în mesaje viitoare.

Ca și o concluzie însă, vă îndemn să faceți câteva lucruri practice:

– Luați-vă cel puțin 15 minute din programul zilnic și lecturați o porțiune din Sfânta Scriptură. Obiectivul nu este să citiți cât mai mult, ci cât mai atent. Citiți mai întâi pentru familiarizare (de exemplu, Psalmul 104) și apoi, rar, căutând să folosiți imaginația pentru a pătrunde mai adânc în mesaj și semnificații. Observați ce cuvânt, frază sau imagine vă reține mai mult atenția. Dacă este ceva ce vă produce un sentiment de bucurie, sau de întristare sau îngrijorare, sau evaluare, probabil că este un ,,semnal’’ pe care Duhul Sfânt vi-l transmite și trebuie să-l investigați mai departe.

– Alocați alte 10 minute pentru rugăciune.  Căutați un loc și un timp în care posibilitatea de a fi întrerupți să fie cât mai mică. Adoptați o poziție care să reflecte reverență dar care să vă permită și relaxare. Căutați mai întâi conștientizarea faptul că sunteți în prezența lui Dumnezeu. Folosiți cuvinte care să reflecte respectul și recunoașterea privilegiului de a vă putea adresa Lui. Gândiți-vă apoi la faptul că El este și Tată și noi Îi suntem copii. Această imagine ar trebuie să ne încurajeze să-I mărturisim gândurile și emoțiile noastre. Nu vă grăbiți și nu ,,ascundeți’’ nimic (cum am putea oare?) de El. – Concluzionați sesiunea cu întrebări de genul: Am învățat ceva nou? Am primit vreo asigurare? Am primit vreo atenționare? Trebuie să îndrept ceva? Trebuie să vorbesc cu cineva? Trebuie să memorez ceva? Trebuie să aștept ceva? Care este emoția asupra căreia trebuie să manifest atenție? Care este gândul pe care trebuie să-L rețin? Sper că aceste lucruri vă vor ajuta, așa cum m-au ajutat și pe mine. Nu uitați: viața este mai mult decât trupul. Cu alte cuvinte, nu trăim doar în dimensiunea fizică.

Nu neglijați sufletul!

Învierea de fiecare zi

Resurrection

Discutând cu prietenul meu Daniel Brânzei și ajungând la subiectul învierii, în schimbul de idei pe care l-am avut mi-a sugerat titlul potrivit pentru această meditație. Lecturarea rândurilor care urmează vă vor convinge, sper eu, de justețea acestui titlu.

De cele mai multe ori, atunci când creștinii se gândesc la înviere, au în vedere fie evenimentul sărbătorit în fiecare an, și de aceea aruncă o privire retrospectivă asupra lui, fie evenimentul ce se va petrece în viitor, la întoarcerea Domnului Isus Hristos. Este foarte adevărat, este un eveniment care va avea loc și pe care Sfânta Scriptură îl descrie în paginile ei. (1Corinteni 15:52, 1Tesaloniceni 4:16) Prea puțin se vorbește însă despre efectul învierii Domnului Isus asupra credinciosului în prezent.

Apostolul Pavel face referire, în câteva rânduri chiar, la alternanța moarte/viață în Hristos: ,,Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El…’’ (Romani 6:8) ,,Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu’’. (Coloseni 3:3) ,,Adevărat este cuvîntul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El’’. (II Timotei 2:11) El folosește chiar și o imagine sugestivă: ,,Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă’’. (Romani 6:4) Este, cred eu, destul de clar faptul că apostolul nu se gândea doar la învierea viitoare, ci și la o experiență prezentă.

Poate că lucrurile îmbracă o formă abstractă, însă experiența este cât se poate de reală. Ceea ce pentru mulți funcționează doar ca o metaforă, pentru unii este o experiență reală și chiar experiența Apostolului Pavel demonstrează acest lucru. Pe vremea când era cunoscut ca Saul din Tars, discipol al lui Gamaliel, fruntaș religios cu aspirații înalte, considera istoria învierii ca fiind o încercare frauduloasă de a promova o minciună legată de identitatea lui Isus din Nazaret. Pornit către Damasc pentru a pune capăt șarlataniei, are parte de o experiență ce modifică radical viața sa. ( F.A. 9:1-22) Experiența sa conține câteva elemente ce trebuie să ne dea de gândit.

În primul rând, Saul, pornit cu convingerea că Isus din Nazaret era un impostor, se întâlnește cu Cel pe care îl credea mort și conversează cu El așa cum o făcuse cu orice altă persoană în viață. În al doilea rând, experiențe aceasta îl aduce pe Saul la convingerea că viața și credința sa de până atunci aveau nevoie de o transformare și pe lângă schimbarea numelui său în Pavel, propovăduirea sa se modifică și ea radical.

Un alt nivel, mult mai profund, al acestei experiențe este puterea învierii spirituale și noua viața în Hristos. Ceea ce s-a întâmplat în urma acestei întâlniri îl face pe Pavel să dorească și mai mult din această nouă viață: ,,Şi să -L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui’’[…]. (Filipeni 3:10) Această experiență a învierii continuă în viața lui Pavel până la punctul în care, Saul, era mort cu totul și Pavel era viu, dar era chiar mai mult decât atât: ,,Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine’’. (Galateni 2:20) Cu alte cuvinte, Saul a murit acolo pe drumul Damascului, întâlnindu-se cu Cel pe care îl credea mort și se dovedește a fi viu, dar din praful drumului s-a ridicat Pavel, cel în care se dezvolta acum viața Celui Înviat.

În această viață valorile lui Pavel sunt altele decât ale lui Saul, scopul lui Pavel este diferit de cel al lui Saul și destinul lui Pavel este cu totul altul. Iată o perspectivă care se aplică fiecărui creștin care privește învierea nu doar ca sărbătoare a unui eveniment trecut sau ca anticipare a unui fenomen viitor ci ca experiență prezentă. În prezent, crezând în jertfa Domnului Isus și îmbrățișând vestea învierii Lui, permițând Duhului Sfânt să convertească aceste realități în experiențe personale, noi am trecut atât prin experiența morții cât și a învierii. De acum, viața noastră ,,ascunsă’’ cu Hristos în Dumnezeu (Coloseni 3:3) este o viață asupră căreia moartea nu mai are nici un efect, iar perspectiva este veșnicia. Desigur, biologic vorbind, avem un trup care îmbătrânește, suferă, moare…Spiritual, sufletește, însă, ne înnoim cu fiecare clipă, ,,înviem’’ din moartea zilnică a omului vechi, către un om nou, creatură nouă în Domnul Isus Hristos.

Ca oameni ce experimentează învierea, avem o perspectivă diferită asupra vieții prezente și viitoare. Ca oameni care experiementează învierea avem preocupări diferite, bucurii diferite, satisfacții diferite, pentru că trăim o viață diferită, o viață nouă, o viață cerească…Să ne bucurăm așadar de acest mare dar, ca niște oameni care au trecut din moarte la viață, adevărată viață și această experiență poate fi una zilnică.

Editura Casa Cărţii

Împreună slujitori ai Cuvântului

pe scara Cerului

pentru ca dragostea lui Dumnezeu invinge atractia gravitationala...

Chibzuieli

Să stăm strâmb şi să chibzuim drept:

Marius Cruceru

...fără cravată

Persona

Blog of Danut Manastireanu

LeadershipConneXtions

Theology, Spirituality, Leadership, Communication