Promisiuni cu efect declanșat la înviere.

iStock_000004153022Small

Privirea pe care noi o aruncăm acum asupra evenimentului învierii este una retrospectivă. Privim în urmă la un eveniment consumat și îl întoarcem pe toate părțile, pentru a extrage încurajări, învățăminte, sau îndemnuri. Nouă ne este acum mai ușor să vorbim despre înviere decât le-a fost celor care au asistat la moartea Domnului Isus și la îngroparea Lui. Eu au văzut trupul așezat în mormânt, au văzut sigiliul roman, au văzut garda așezată să păzească mormântul. Este impresionant însă faptul că atunci când Domnul Isus vorbește cu cei doi ucenici plecați către Emaus, în aceștia ardea inima în fața dovezilor că învierea nu era basm ci o promisiune împlinită.

În discursul de rămas bun, descurs redat în Evanghelia după Ioan (cap.14-17), Domnul Isus îi anunțase pe ucenici că se va întâmpla un lucru neobișnuit, chiar și pentru ei, care asistaseră la atât de multe minuni:,,Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi’’. Ioan 14:19

Anunțând despărțirea de ei, prin moarte și revederea lor, prin înviere, Domnul Isus face și câteva promisiuni cu privire la viitorul ucenicilor și al relației lor cu Mântuitorul:

,,Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe cari le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decît acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl şi ori ce veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul’’. Ioan 14:12-13

,,În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sînt în Tatăl Meu, că voi sînteţi în Mine, şi că Eu sînt în voi’’.Ioan 14:20

,,Când va veni Mîngîietorul, pe care -L voi trimete de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede dela Tatăl, El va mărturisi despre Mine. Şi voi deasemenea veţi mărturisi, pentru că aţi fost cu Mine de la început’’. Ioan 15:26-27

Așadar, ucenicii Domnului Isus, după moartea și învierea Sa, vor face lucrări mari, vor cunoaște comuniunea spirituală cu Tatăl și Fiul și vor mărturisi dragostea și lucrările Domnului Isus. Când Domnul Isus își asigură ucenicii că vor face lucrări mai mari decât ale Sale, este destul de dificit de imaginat că se poate întâmpla așa ceva. Dacă ne gândim la noi înșine și avem o imagine sănătoasă cu privire la noi înșine, ne este chiar mai greu să considerăm această promisiune ca fiind una ce ne vizează. Nu ne vedem făcând vindecări, înmâlțind pâini…înviind morți…Ce să mai spunem de a sfârși murind pe cruce?

Cred că Domnul Isus este însă foarte clar la ce fel de lucrări se referă: acele lucrări care îl proslăvesc pe Tatăl. Ce înseamnă a proslăvi? A ridica în slăvi, a lăuda, a atrage atenția asupra cuiva în mod apreciativ. Cu alte cuvinte, așa cum Domnul Isus a atras atenția nu asupra Sa însuși, ci asupra Tatălui, așa promite Domnul Isus că se va întâmpla cu oricine crede în El. Din acest punct de vedere, credincioșii din toate veacurile au ocazia să-L proslăvească pe Tatăl, până la capătul pământului, o misiune începută de apostoli și continuată de fiecare generație de credincioși.

A doua promisiune vizează cunoașterea care va conduce la o comuniune spirituală specială. Domnul Isus avea în vedere o legătură strânsă, o unire tainică, o coeziune intimă a ucenicilor cu Tatăl și Fiul, una care să reflecte comuniunea existentă în Sfânta Treime. Unii teologi cred că în această afirmație este vorba despre o ,,uniune’’, în care toți se contopesc într-o singură esență. În ce mă privește, eu cred că este vorba, mai degrabă, de o comuniune în care fiecare parte se bucură de cealaltă și produce bucurie celeilalte părți. Două persoane pot locui sub același acoperiș, pot mânca la aceeași masă, pot dormi în același pat și nu experimentează această bucurie, nu experimentează comuniunea. Ori de câte ori recunoaștem comuniunea Tatălui și a Fiului și căutăm să participăm în ea, vom fi făcuți părtași într-o relație specială cu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Pentru aceasta este însă nevoie de deschiderea noastră, supunerea noastră și sensibilitatea față de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.

Când credincioșii vor avea parte de experiențele amintite, a treia promisiune este o consecință a celorlalte două: vor deveni martori ai existenței, jertfei, învierii și lucrării Domnului Isus. Este o promisiune care, evident, se împlinește după înviere, și mai evident, după momentul în care Duhul Sfânt devine o prezență nemijlocită în viața ucenicilor. Priviți la reacțiile ucenicilor față de învierea, imediat după producerea evenimentului și chiar după arătarea Domnului Isus: temători, șovăielnici, dezorientați…Așa cum suntem și noi adesea. Promisiunea Domnului Isus s-a înmplinit însă și șovăielnicii ajung să moară pentru convingerile lor, temătorii să proclame cu îndrăzneală, dezorientații să descopere o viziune clară asupra vieții și destinului lor.

Toate aceste promisiuni sunt valabile și pentru noi! Nu trebuie decât să le facem loc în experiența noastră cotidiană. Dacă vom monitoriza cu atenție viața noastră vom observa ca apar nenumărate ocazii în care putem alege voia lui Dumnezeu și prin actul ascultării îl vom onora și proslăvi. De asemenea, prin cultivarea unei conversații susținute cu Sfânta Treime, mediată de Duhul Sfânt, Cuvântul Inspirat, rugăciune, meditație, solitudine și tot ceea ce ne ține conectați cu El, vom ajunge să-L cunoaștem tot mai mult pe Dumnezeu și să experimentăm viața veșnică (Ioan 17:3) Această viață va fi, cu siguranță, observată de cei din jur și va fi cea mai bună mărturie posibilă a naturii, vieții și lucrării Domnului Isus.

Interviu – Formarea Spirituală (Bruce Demarest)

I read his book ” Satisfy your Soul” a while ago and found it to be a very formative read. Worth your time!

Nu neglijați sufletul!

soulcare-banner-520px

,,Ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său’’? (Matei 16:26)

„Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua”. (Luca 10:41-42)

Viața spirituală…există o asemenea viață? Este oare existența noastră segmentată, permițând astfel de compartimentări? Cât de mult contează această dimensiune în economia existenței omului?

Indiferent de răspunsul pe care ni-l dăm la aceste întrebări, cei mai mulți vom admite că este o dimensiune în care trăim cu toții dar la care ne raportăm adesea diferit. Unii o ignoră cu desăvârșire….alții o consideră doar un segment al existenței și se ocupă de ea episodic, incidental, în funcție de conveniențe, tradiții sau alte considerente. Alții o caută cu consecvență, cu încrâncenare chiar. Dimensiunea spirituală face însă parte din realitatea existenței noastre și implicațiile ei se extind dincolo de viața pe care o trăim aici pe pământ.

Adesea suntem nemulțumiți de stările pe care le experimentăm și chiar dacă ignorăm efectul stărilor spirituale, ele determină starea noastră generală. De asemenea, la rândul lor, stările spirituale sunt afectate de restul experiențelor ce alcătuiesc ansamblul total al existenței noastre. Cu alte cuvinte, ne aflăm într-o situație a cărei complexitate depășește capacitatea noastră de a determina starea pe care ne-o dorim. Reacțiile sunt însă importante în fața unei asemenea realități. Unii adoptă fatalismul și indiferența. Alții consideră că un efort mai susținut poate aduce totuși rezultatul dorit.

Din nefericire, doar nemulțumirea față de starea existență și dorința pentru o stare diferită nu reprezintă și garanția pentru îmbunătățirea situației. Dimpotrivă, fără o direcție clară în vederea soluționării, fără determinare și fără o disciplină riguroasă, nemulțumirea și dorința pot genera stări de depresie, amărăciune și deznădejde. Din această cauză, o înțelegere adecvată a dinamicii vieții spirituale, rolul emoțiilor, informațiilor, legătura dintre ele, articularea coerentă a experienței de viață, identificarea, cu claritate, a realității în care ne mișcăm și adâncirea relației cu Duhul Sfânt, reprezintă elemente ce trebuie să ne preocupe și a căror utilizare trebuie să o deprindem și să o folosim. Pentru aceasta, trebuie să căutăm cu mai mare interes și consecvență acele activități în care ne permit să inițiem și să întreținem un contact consistent cu Dumnezeu și comunitatea credincioșilor.

Rugăciunea trebuie abordată în multiplele ei forme: spontană, regulată, individuală, comună, fiind o formă de comunicare care conectează nu doar oamenii cu Dumnezeu dar și oamenii între ei și lucru foarte important, inima și mintea unei persoane (vezi ce spune Apostolul Pavel). De prea multe ori, inima(emoțiile) și mintea(gândurile) unei persoane se detașează și distanțează una de cealaltă și de aici izvorește un conflict interior ce afectează nu doar echilibrul spiritual dar și pe cel relațional și chiar fizic adesea.

Un alt exercițiu important este cel al examinării personale regulate. Ignațius de Loyola, un teolog de la începutul secolului al XVI-lea, consideră că orice credincios serios și preocupat de starea sa spirituală ar trebuie să practice aceste exerciții de trei ori pe zi. Fiecare exercițiu are menirea de a verifica comuniunea cu Dumnezeu, alinierea la voia Sa, ascultarea de poruncile sale morale și legătura cu cei din jur. Desigur, mai sunt și alte aspecte care țin de viața spirituală pe care, probabil, le voi dezvolta în mesaje viitoare.

Ca și o concluzie însă, vă îndemn să faceți câteva lucruri practice:

– Luați-vă cel puțin 15 minute din programul zilnic și lecturați o porțiune din Sfânta Scriptură. Obiectivul nu este să citiți cât mai mult, ci cât mai atent. Citiți mai întâi pentru familiarizare (de exemplu, Psalmul 104) și apoi, rar, căutând să folosiți imaginația pentru a pătrunde mai adânc în mesaj și semnificații. Observați ce cuvânt, frază sau imagine vă reține mai mult atenția. Dacă este ceva ce vă produce un sentiment de bucurie, sau de întristare sau îngrijorare, sau evaluare, probabil că este un ,,semnal’’ pe care Duhul Sfânt vi-l transmite și trebuie să-l investigați mai departe.

– Alocați alte 10 minute pentru rugăciune.  Căutați un loc și un timp în care posibilitatea de a fi întrerupți să fie cât mai mică. Adoptați o poziție care să reflecte reverență dar care să vă permită și relaxare. Căutați mai întâi conștientizarea faptul că sunteți în prezența lui Dumnezeu. Folosiți cuvinte care să reflecte respectul și recunoașterea privilegiului de a vă putea adresa Lui. Gândiți-vă apoi la faptul că El este și Tată și noi Îi suntem copii. Această imagine ar trebuie să ne încurajeze să-I mărturisim gândurile și emoțiile noastre. Nu vă grăbiți și nu ,,ascundeți’’ nimic (cum am putea oare?) de El. – Concluzionați sesiunea cu întrebări de genul: Am învățat ceva nou? Am primit vreo asigurare? Am primit vreo atenționare? Trebuie să îndrept ceva? Trebuie să vorbesc cu cineva? Trebuie să memorez ceva? Trebuie să aștept ceva? Care este emoția asupra căreia trebuie să manifest atenție? Care este gândul pe care trebuie să-L rețin? Sper că aceste lucruri vă vor ajuta, așa cum m-au ajutat și pe mine. Nu uitați: viața este mai mult decât trupul. Cu alte cuvinte, nu trăim doar în dimensiunea fizică.

Nu neglijați sufletul!

Învierea de fiecare zi

Resurrection

Discutând cu prietenul meu Daniel Brânzei și ajungând la subiectul învierii, în schimbul de idei pe care l-am avut mi-a sugerat titlul potrivit pentru această meditație. Lecturarea rândurilor care urmează vă vor convinge, sper eu, de justețea acestui titlu.

De cele mai multe ori, atunci când creștinii se gândesc la înviere, au în vedere fie evenimentul sărbătorit în fiecare an, și de aceea aruncă o privire retrospectivă asupra lui, fie evenimentul ce se va petrece în viitor, la întoarcerea Domnului Isus Hristos. Este foarte adevărat, este un eveniment care va avea loc și pe care Sfânta Scriptură îl descrie în paginile ei. (1Corinteni 15:52, 1Tesaloniceni 4:16) Prea puțin se vorbește însă despre efectul învierii Domnului Isus asupra credinciosului în prezent.

Apostolul Pavel face referire, în câteva rânduri chiar, la alternanța moarte/viață în Hristos: ,,Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El…’’ (Romani 6:8) ,,Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu’’. (Coloseni 3:3) ,,Adevărat este cuvîntul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El’’. (II Timotei 2:11) El folosește chiar și o imagine sugestivă: ,,Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă’’. (Romani 6:4) Este, cred eu, destul de clar faptul că apostolul nu se gândea doar la învierea viitoare, ci și la o experiență prezentă.

Poate că lucrurile îmbracă o formă abstractă, însă experiența este cât se poate de reală. Ceea ce pentru mulți funcționează doar ca o metaforă, pentru unii este o experiență reală și chiar experiența Apostolului Pavel demonstrează acest lucru. Pe vremea când era cunoscut ca Saul din Tars, discipol al lui Gamaliel, fruntaș religios cu aspirații înalte, considera istoria învierii ca fiind o încercare frauduloasă de a promova o minciună legată de identitatea lui Isus din Nazaret. Pornit către Damasc pentru a pune capăt șarlataniei, are parte de o experiență ce modifică radical viața sa. ( F.A. 9:1-22) Experiența sa conține câteva elemente ce trebuie să ne dea de gândit.

În primul rând, Saul, pornit cu convingerea că Isus din Nazaret era un impostor, se întâlnește cu Cel pe care îl credea mort și conversează cu El așa cum o făcuse cu orice altă persoană în viață. În al doilea rând, experiențe aceasta îl aduce pe Saul la convingerea că viața și credința sa de până atunci aveau nevoie de o transformare și pe lângă schimbarea numelui său în Pavel, propovăduirea sa se modifică și ea radical.

Un alt nivel, mult mai profund, al acestei experiențe este puterea învierii spirituale și noua viața în Hristos. Ceea ce s-a întâmplat în urma acestei întâlniri îl face pe Pavel să dorească și mai mult din această nouă viață: ,,Şi să -L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui’’[…]. (Filipeni 3:10) Această experiență a învierii continuă în viața lui Pavel până la punctul în care, Saul, era mort cu totul și Pavel era viu, dar era chiar mai mult decât atât: ,,Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine’’. (Galateni 2:20) Cu alte cuvinte, Saul a murit acolo pe drumul Damascului, întâlnindu-se cu Cel pe care îl credea mort și se dovedește a fi viu, dar din praful drumului s-a ridicat Pavel, cel în care se dezvolta acum viața Celui Înviat.

În această viață valorile lui Pavel sunt altele decât ale lui Saul, scopul lui Pavel este diferit de cel al lui Saul și destinul lui Pavel este cu totul altul. Iată o perspectivă care se aplică fiecărui creștin care privește învierea nu doar ca sărbătoare a unui eveniment trecut sau ca anticipare a unui fenomen viitor ci ca experiență prezentă. În prezent, crezând în jertfa Domnului Isus și îmbrățișând vestea învierii Lui, permițând Duhului Sfânt să convertească aceste realități în experiențe personale, noi am trecut atât prin experiența morții cât și a învierii. De acum, viața noastră ,,ascunsă’’ cu Hristos în Dumnezeu (Coloseni 3:3) este o viață asupră căreia moartea nu mai are nici un efect, iar perspectiva este veșnicia. Desigur, biologic vorbind, avem un trup care îmbătrânește, suferă, moare…Spiritual, sufletește, însă, ne înnoim cu fiecare clipă, ,,înviem’’ din moartea zilnică a omului vechi, către un om nou, creatură nouă în Domnul Isus Hristos.

Ca oameni ce experimentează învierea, avem o perspectivă diferită asupra vieții prezente și viitoare. Ca oameni care experiementează învierea avem preocupări diferite, bucurii diferite, satisfacții diferite, pentru că trăim o viață diferită, o viață nouă, o viață cerească…Să ne bucurăm așadar de acest mare dar, ca niște oameni care au trecut din moarte la viață, adevărată viață și această experiență poate fi una zilnică.

Editura Casa Cărţii

Împreună slujitori ai Cuvântului

pe scara Cerului

pentru ca dragostea lui Dumnezeu invinge atractia gravitationala...

Chibzuieli

Să stăm strâmb şi să chibzuim drept:

Marius Cruceru

...fără cravată

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

LeadershipConneXtions

Theology, Spirituality, Leadership, Communication