Să recuperăm ,,De ce?”-urile

Recent am asistat la interacțiunea dintre un copil și bunicul său; copilașul, cu o față angelică, la cei cinci ani ai săi, avea o curiozitate neostoită; ,,De ce’’-urile, livrate în șarje rapide, nu-i lăsau bunicului niciun răgaz. L-am admirat și pe bunic pentru răbdarea dovedită atât în tonul răspunsurilor cât și în eforturile de a găsi vocabularul adecvat unei conversații utile.

În general, ,,de ce-urile’’ sunt asociate cu vârsta copilăriei și avem sentimentul că, pe măsură ce ne maturizăm, ar trebuie să cam scăpăm de ele ca de o meteahnă anacronică. Aș propune însă să nu ne grăbim…Dimpotrivă, poate că ar folositor să dezvoltăm un obicei în a pune mai des această întrebare: ,,de ce?’’ Și aș sugera să ne-o punem nouă mai întâi. O primă suspiciune că acest lucru ar fi necesar am avut-o după ce am citit cartea lui Viktor E. Frankl, Man’s search for meaning. Fie că este vorba despre o pierdere semnificativă, sau o situație de criză intensă, în minte se naște întrebarea: De ce? În măsura în care o persoană găsește răspunsurile satisfăcătoare, găsește și resorturile și resursele depășirii crizei. Aceasta se întâmplă deoarece situația respectivă este integrată într-o perspectivă ce capătă sens și astfel seminficație. Un interviu luat unui autor ce a scris o carte pe tema ,,De ce’’-ului (Ken Costa, Know your Why) mi-a confirmat suspiciunea și chiar mi-a întărit convingerea că adulții trebuie să revină la această întrebare mult mai frecvent și să o folosească într-un exercițiu sistematic al examinării motivațiilor personale. De fapt, teza autorului este aceea că nu doar motivațiile sunt obiectivul acestei investigații ci, într-un mod mult mai cuprinzător, perspectiva asupra ,,chemării’’  personale este cea care va genera o diferență semnificativă atât în atitudine cât și în acțiune.

Acest exercițiu este cu atât mai important cu cât trăim într-o lume foarte fracționată, cu ritm al schimbărilor amețitor, în care competitivitatea generează presiuni formidabile și în care mulți au dificultăți în a fi împăcați cu identitatea lor, aceasta în cazul în care au găsit una. Aproape zilnic întâlnim persoane care se declară nemulțumite de viața pe care o trăiesc și dacă pui întrebarea De ce? vrei primi răspunsuri care au, în cea mai mare parte, legătură cu simptomele (nu câștigă destul, muncesc prea greu, nu sunt respectate, relațiile sunt toxice, etc) dar nu cu esența: nu mai știu cine sunt și de ce trăiesc. Aceasta face ca cei mai mulți să fie obosiți, stresați, dezorientați și descurajați. Este tot mai greu, pentru astfel de persoane să găsească plăcere în ce fac, în relațiile cu cei din jur, în relația cu Dumnezeu, în viață pur și simplu.

Friedrich Nietzsche a spus : Acela care are un ,, De ce?’’ pentru care trăiește, poate suporta aproape orice ,,Cum?’’.  Mărturisirea de credință elaborată la Westminster (1643-1649), în varianta condensată, începe cu întrebarea: Care este scopul suprem al omului? Iar răspunsul este: Scopul suprem al omului este să Îl glorifice pe Dumnezeu şi să se bucure în El pentru totdeauna.  Cu alte cuvinte, De ce există omul? Acesta ar fi un De ce? general. În termenii Bibliei, existența omului este marcată de dragostea pentru Dumnezeu și pentru semeni. După cum spune un autor creștin contemporan (Ken Boa, Conformed to His Image), omul trebuie să-L iubească pe Dumnezeu complet, pe sine să se iubească corect, iar pe semeni să-i iubească compasional. Să fim însă convinși și de faptul că existența noastră are și un scop care este în mod exclusiv rezervat persoanei proprii. Aceasta convingere se formează în momentul în care înțelegem și acceptăm că suntem iubiți de Dumnezeu, cunoscuți de El, răspumpărați și chemați la o existență al cărei scop a fost stabilit de Dumnezeu încă de la naștere și care are o semnificație ce transcende viața pământească. Nu demult am auzit din nou istoria lui Edward D. Kimball, învățătorul de Școală Duminicală care a avut un rol determinant în convertirea lui D.L. Moody. Un învățător credincios chemării sale care a avut un puternic impact asupra vieții celui care avea să devină unul din cei mai cunoscuți predicatori. Am putea spune că fiecare a avut rolul său și Dumnezeu a fost onorat prin slujba fiecăruia, chiar dacă chemarea fiecăruia a fost diferită de a celuilalt.

Așadar, De ce? De ce mă simt așa cum mă simt? De ce sunt nemulțumit? De ce sunt apatic? De ce îmi este frică? De ce nu găsesc motivație să fac ce mi-a fost încredințat? De ce…?

Același autor, Ken Costa, propune câțiva pași pe care am putea să-i facem atunci când ne înpotmolim și trebuie să recurgem la exercițiul examinării prin agasante De ce?-uri:

1. Consideră situația în detalii.  Întreabă tot ce ai de întrebat, întoarce situația pe toate părțile.

2. Consultă persoane competente. O pereche suplimentară de ochi pot vedea detalii surprinzătoare. O privire obiectivă nu poate decât să ajute în evaluarea situației.

3. Clarifică descoperirile. Analizează din nou rezultatele, stabilește importanța fiecăruia, determină acțiunile, creionează strategia.

4. Consolidează-ți convingerile. Chiar dacă nu voi descoperi oportunități noi, sau informații noi, exersează-ți credința…care este o încredere în lucruri nevăzute.

De ce? Pentru că suntem făcuți pentru mult mai mult decât ne oferă lumea actuală…Pentru că viața promisă de Domnul Isus este ,,din belșug’’. Pentru că încă nu știm cum va fi, dar suntem asigurați că atunci când El va reveni, vom fi ca El!

 

 

 

 

 

 

* Imaginea este preluată de aici: http://www.c2cjournal.ca/wp-content/uploads/2009/11/74DVuy43lK.jpg

Advertisements
Editura Casa Cărţii

Împreună slujitori ai Cuvântului

pe scara Cerului

pentru ca dragostea lui Dumnezeu invinge atractia gravitationala...

Chibzuieli

Să stăm strâmb şi să chibzuim drept:

Marius Cruceru

...fără cravată

Persona

Blog of Danut Manastireanu

LeadershipConneXtions

Theology, Spirituality, Leadership, Communication